Cadrul legal pentru depunerea situaţiilor financiare din 2023 este reglementat de Ordinul 5394/2023 publicat în M.O. nr. 11 din 08.01.2024. Ordinul reglementează atat regulile pentru depunerea situaţiilor financiare anuale cât şi termenele de depunere.
Astfel, termenele pentru depunerea situaţiilor financiare anuale diferă în funcţie de tipul entităţii raportoare. Astfel, pentru persoanele juridice (societăţile, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare, subunităţile din România, care aparţin unor persoane juridice nerezidente, altele decât cele aparţinând Spaţiului Economic European) termenul de depunere este de 150 de zile de la încheierea exerciţiului financiar pe 2023 (29 Mai 2024) sau 90 de zile, în cazul în care se află în proceduri de lichidare (la 1.04.2024), în timp ce pentru asociaţii, fundaţii, subunităţi ale persoanelor juridice nerezidente cu sediul în Spaţiul Economic European termenul de depunere este de 120 de zile (30.04.2024)
Entităţile care nu au desfăşurat activitate de la constituire şi până la sfârşitul exerciţiului financiar de raportare nu trebuie să întocmească situaţii financiare anuale, dar au obligaţia de a depune în 60 de zile (01.03.2024) o declaraţie de inactivitate.
Ȋn cazul nedepunerii în termen a situaţiilor financiare anuale se aplică următoarele sancţiuni, astfel:
– amendă de la 300 lei la 1.000 lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 1 şi 15 zile lucrătoare;
– amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 16 şi 30 de zile lucrătoare;
– amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei, dacă perioada de întârziere depăşeşte 30 de zile lucrătoare.
De asemenea, se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei nerespectarea reglementărilor privind întocmirea şi semnarea situaţiilor financiare.
De menţionat că prin Legea nr. 296/2023 s-a eliminat posibilitatea ca amenzile contabile să fie plătite la jumatate din minim în termen de 15 zile.
Important! Termenul de rapoartare a situaţiilor financiare se aplică şi pentru raportarea SAF-T a mijloacelor fixe, pentru contribuabilii mari şi mijlocii care au obligaţia de a face raportări SAF-T începând de la 1 Ianuarie 2023 (amenda pentru nedepunere fiind între 1.000 si 5.000 lei).
Situaţiile financiare anuale se depun electronic pe site-ul www.e-guvernare.ro în baza semnăturii digitale recunoscută de ANAF. Pentru generarea situaţiilor financiare anuale, entităţile trebuie să folosească programul de asistenţă pus la dispoziţie gratuit de către Ministerul Finanţelor pe site-ul ANAF: (https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Declaratii_R/1002_5_2023.html), prin care se generează un fişier de tip PDF, având ataşat un fişier xml, precum şi un fişier cu extensia zip care va conţine o serie de documente, după caz (de exemplu: note explicative la situaţiile financiare anuale, situaţia modificărilor capitalului propriu şi situaţia fluxurilor de numerar, după caz; raportul administratorilor; raportul de audit sau raportul comisiei de cenzori, după caz; propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderii contabile, declaraţia scrisă a reprezentanţilor legali de asumare a răspunderii pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale).
Formularele folosite pentru întocmirea situaţiilor financiare anuale diferă în funcţie de categoria de mărime în care se încadrează din punct de vedere contabil entitatea: microentitate, entitate mica, mijlocie sau mare.
De asemenea, entităţile care în două exerciţii financiare consecutive depăşesc două dintre următoarele 3 criterii de mărime:
a) totalul activelor: 16.000.000 lei;
b) cifra de afaceri netă: 32.000.000 lei;
c) numărul mediu de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50;
au obligaţia auditării statutare a situaţiilor financiare (neîndeplinirea obligaţiei de auditare se sancţionează cu amendă între 30.000 şi 40.000 lei) dar şi a organizării auditului intern (neîndeplinirea obligaţiei se sancţionează cu amendă între 50.000 şi 100.000 lei).
Ȋncepând cu situaţiile financiare pentru anul 2023 se raportează distinct următoarele tipuri de cheltuieli pentru care s-au introdus prin Ordinul nr. 2694/2023 conturi contabile noi:
– 6121 „Cheltuieli cu redevenţele“;
– 6122 „Cheltuieli cu locaţiile de gestiune“;
– 6123 „Cheltuieli cu chiriile“;
– 616 „Cheltuieli aferente drepturilor de proprietate intelectuală“;
– 617 „Cheltuieli de management“
– 618 „Cheltuieli de consultanţă“.
De asemenea, începând cu situaţiile financiare aferente anului 2023 se vor evidenţia distinct şi cheltuielile ocazionate de operaţiuni cu entităţi afiliate.
Echipa Nexia ABS vă stă la dispoziţie pentru întrebări, vă rugăm să nu ezitaţi să ne contactaţi!