You are currently viewing Liste contribuabili actualizate de ANAF

Liste contribuabili actualizate de ANAF

Pe data de 07.12.2023 pe site-ul ANAF a fost publicat Ordinul nr. 1992/2023 prin care se aprobă listele contribuabililor mijlocii şi mari care vor fi gestionaţi de administraţiile judeţene ale finanţelor publice şi Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii a Municipiului Bucureşti, respectiv de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, începând cu data de 1 Ianuarie 2024.

 

Noile liste ale contribuabililor pot fi consultate direct pe site-ul ANAF astfel:

 

Contribuabilii care nu se regăsesc nici pe lista contribuabilor mari, nici pe lista celor mijlocii sunt încadrați, de la 1 Ianuarie, drept contribuabili mici.

Dacă compania pe care o reprezentaţi se regăseşte pentru prima dată pe lista contribuabililor mijlocii sau mari, trecând din categoria contribuabililor mici, începând cu 1 Ianuarie 2024 veţi avea obligaţia depunerii declaraţiei informative D406 – formularul SAF-T.

Contribuabilii care până la momentul publicării noilor liste au fost încadraţi în lista contribuabililor mijlocii sau mari, şi care de la 1 Ianuarie nu mai apar pe niciuna din aceste liste, sunt consideraţi contribuabili mici şi au în continuare obligaţia să depună declaraţia SAF-T.

 

Reamintim câteva aspecte importate privind raportarea SAF-T:

Perioada de raportre:

  • până în ultima zi calendaristică a lunii următoare perioadei de raportare (lună/trimestru calendaristic, după caz, pentru alte informaţii decât cele privind Stocurile şi Activele),
  • până la termenul de depunere a situaţiilor financiare aferente exerciţiului financiar, în cazul Declaraţiei informative D406 – Active,
  • în termenul stabilit de organul fiscal, care nu poate fi mai mic de 30 de zile calendaristice de la data solicitării, în cazul Declaraţiei informative D406 – Stocuri.

 

Sancţiuni:   

  • nedepunerea în termenul legal şi depunerea incorectă sau incompletă a fişierului SAF-T, vor fi sancţionate astfel:
    • amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul nedepunerii acestei declaraţii în termenele legale, respective;
    • amendă de la 500 lei la 1.500 lei în cazul depunerii de declaraţii incorecte sau incomplete.

 

Perioada de graţie

  • 6 luni pentru prima raportare, respectiv 5 luni pentru a doua raportare, 4 luni pentru a treia raportare, 3 luni pentru a patra raportare, 2 luni pentru a cincea raportare, pentru contribuabilii care au obligaţia de transmitere lunară a fişierului SAF-T;
  • 3 luni pentru prima raportare pentru contribuabilii care au obligaţia de transmitere trimestrială a fişierului SAF-T;

 

Perioada de graţie se calculează pornind de la ultima zi a perioadei de raportare pentru care aceasta se acordă, când obligaţia de transmitere devine efectivă pentru respectivul contribuabil.

Astfel, contribuabilii mijlocii, care au obligaţia de raportare începând cu 1 Ianuarie 2024, vor avea termen maxim de depunere a raportarilor până la 31 Iulie 2024. Acest termen va fi valabil pentru cele 6 raportari lunare Ianuarie – Iunie 2024.

SAF-T este un set de raportări lunare de informaţii, într-un format predefinit, care se pretează oricarui tip de impozit ce se bazează pe înregistrări contabile. Documentele pe baza cărora ar trebui întocmit SAF-T sunt consistente şi includ date din Registrul jurnal, Registrele de casă şi bancă, Registrul mijloacelor fixe şi Registrul de inventar. Acest fişier va constitui baza verificărilor fiscale. De aceea, o foarte mare atenţie trebuie acordată sistemelorinformatice pentru ca acestea să fie adaptate pentru a furniza informaţiile necesare noii raportări.

 

Dacă aveţi nevoie de suport în implementarea raportarii SAF-T vă rugăm să nu ezitaţi să ne contactaţi.

Lasă un răspuns