Raportare SAF-T pentru IMM

Ȋn conformitate cu prevederile Ordinului nr. 1783/2021, începând cu data de 1 Ianuarie 2025, companiile mici plătitoare şi neplătitoare de TVA cât şi nerezidenţii înregistraţi în scopuri de TVA în România au obligaţia de a implementa şi transmite fişierele SAF-T (Standard Audit File for Tax) către autorităţile fiscale.

Termenul de 30 Iunie 2025 se apropie, fiind finalul perioadei de graţie de 3 luni pentru firmele mici neplătitoare de TVA şi pentru cele plătitoare de TVA trimestrial, privind depunerea fişierul SAF-T (D406) aferent trimestrului 1 pe 2025.

Pentru companiile mici plătitoare de TVA lunar, perioada de graţie de 6 luni expiră pe 31 Iulie 2025, când este termenul limită de depunere în cazul acestor companii.

Nu trebuie să depună SAF-T următoarele entităţi: persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi familiale, persoanele fizice care desfăşoară activităţi cu scop lucrativ, asociaţiile familiale, societăţile profesionale de avocaţi cu răspundere limitată şi cabinetele individuale de avocat, societăţile profesionale notariale şi birourile individuale notariale, cabinetele medicale individuale; societăţile profesionale practicieni în insolvenţă, întreprinderile profesionale unipersonale cu răspundere limitată, instituţiile publice, autorităţile administrative.

Fişierul SAF-T este un raport fiscal în format .xml, generat automat din sistemele contabile, deci:

  • Sistemul contabil trebuie configurat corespunzător;
  • Datele contabile trebuie să fie complete şi corecte;
  • Colaborarea cu echipa de contabilitate este esenţială.

Sancţiuni: Nedepunerea în termenul legal şi depunerea incorectă sau incompletă a fişierului SAF-T, vor fi sancţionate astfel:

  • amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul nedepunerii acestei declaraţii în termenele legale, respective;
    • amendă de la 500 lei la 1.500 lei în cazul depunerii de declaraţii incorecte sau incomplete.

Apelaţi experţii Nexia ABS, vă vor ghida contabil şi fiscal!

Lasă un răspuns