O.U.G. nr. 70/2024 publicată în M.O. nr. 582/21.06.2024 şi actualizată cu prevederile O.U.G. nr. 87/2024 publicată în M.O. nr. 608/28.06.2024, sunt baza ca începând cu data de 1 August 2024 să se implementeze decontul de TVA precompletat (e-TVA) pentru operaţiunile efectuate începând cu data de 1 Iulie 2024 de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA pe teritoriul României.
Cum funcţionează e-TVA? Mod de lucru
Pe baza informaţiilor deja raportate de contribuabili prin intermediul declaraţiilor 390, 394, rapoartelor SAF-T, furnizate de Vamă, preluate din sistemul RO e-Case de marcat electronice, sistemul RO e-Factura, sistemul RO e-Transport, registrul achiziţiilor de locuinţe cu cotă redusă de TVA şi din alte sisteme de rapoartare, ANAF transmite contribuabililor prin SPV decontul precompletat de TVA (e-TVA), pentru fiecare perioadă fiscală de raportare, până la data de 5 inclusiv a lunii următoare termenului legal de depunere a decontului de TVA. Astfel, primul decont precompletat va fi transmis de ANAF până pe 5 Septembrie 2024 pentru operaţiunile aferente lunii Iulie 2024, în condiţiile în care decontul de TVA (formularul 300) îşi menţine data de depunere, cel târziu 26 August 2024 (25 August fiind zi nelucrătoare) pentru operaţiunile aferente lunii Iulie.
Este important de precizat că se menţine în continuare obligaţia de completare şi depunere, până la data de 25 a lunii de după fiecare perioadă fiscală, a formularului 300.
După primirea decontului precompletat e-TVA, contribuabilii înregistraţi în scopuri de TVA verifică datele şi informaţiile precompletate în concordanţă cu operaţiunile impozabile realizate şi starea de fapt fiscală.
Valorificarea datelor şi informaţiilor din decontul precompletat e-TVA se realizează de către ANAF, prin identificarea diferenţelor dintre datele şi informaţiile din decontul precompletat e-TVA şi cele din decontul 300.
Ȋn situaţia în care se identifică diferenţe semnificative între cele două deconturi, ANAF notifică persoana impozabilă prin SPV, până la data de 5 inclusiv a lunii următoare termenului legal de depunere a decontului de TVA, prin intermediul formularului electronic «Notificarea de conformare RO e-TVA». Această notificare poate fi trimisă de ANAF, în baza analizei de risc, şi în cazul constatării unor diferenţe sub pragul de semnificaţie.
Prin diferenţe semnificative se înţeleg valorile care depăşesc pragul de semnificaţie ce îndeplineşte condiţiile cumulative de minimum 20% în cotă procentuală şi o valoare absolută de minimum 5.000 lei, rezultate din compararea valorilor înscrise în rândurile din decontul de TVA depus de contribuabil cu cele corespunzătoare rândurilor din decontul precompletat e-TVA. Rândurile de regularizări din decontul de TVA nu se iau în calcul la stabilirea diferenţelor.
Contribuabilii au obligaţia să transmită, prin mijloacele electronice, rezultatul verificărilor realizate asupra diferenţelor comunicate prin «Notificarea de conformare RO e-TVA», ca răspuns la aceasta, în termen de 20 de zile de la data primirii notificării. Această obligaţie intervine începând cu 1 Ianuarie 2025. ANAF analizează răspunsul contribuabilului la «Notificarea de conformare RO e-TVA» şi dispune măsurile legale, dacă este cazul.
Notificarea de conformare RO e-TVA nu se ia în considerare la stabilirea indicatorilor de risc fiscal, până la data de 1 Ianuarie 2025.
Sancţiuni, aplicabile începând cu 1 Ianuarie 2025
Constituie contravenţie, dacă, potrivit legii, nu este săvărşită în astfel de condiţii încât să constituie infracţiune, neîndeplinirea obligaţiei persoanei impozabile de a răspunde Notificării de conformare în termenul de 20 de zile de la primire şi se sancţionează cu amendă astfel:
- de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari;
- între 2.500 lei şi 5.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii, şi
- de la 1.000 lei la 2.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum şi pentru persoanele fizice.
Nefurnizarea sau furnizarea parţială a informaţiilor solicitate prin Nota justificativă privind diferenţe RO e-TVA pentru clarificarea diferenţelor între valorile precompletate prin intermediul decontului precompletat RO e-TVA şi valorile completate de către contribuabili prin decontul de TVA, reprezintă indicator de risc fiscal privind nivelul de declarare al taxei pe valoarea adaugată. Ȋncepând cu 1 Ianuarie 2025 selectarea contribuabililor care urmează să fie supuşi inspecţiei fiscale sau controlului antifraudă se realizează în funcţie de nivelul riscului fiscal stabilit pe baza analizei de risc.
Se consideră că persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA prezintă un risc de rambursare necuvenită a TVA şi dacă se regăsesc în cel puţin una dintre următoarele situaţii:
– nu transmit răspunsul la «Notificarea de conformare RO e-TVA»;
– există diferenţe semnificative, şi nu au fost transmise informaţii şi date complete şi/sau concludente ca răspuns la «Notificarea de conformare RO e-TVA», ce pot conduce la restituirea unor sume necuvenite şi concomitent existenţa riscului unor fapte de evaziune fiscală.
Ȋn cazul persoanelor impozabile care aplică sistemul TVA la încasare sancţiunile privind e-TVA se aplică începând cu data de 1 August 2025.
Prin Ordinul nr. 3775/2024 publicat pe 24 Iulie 2024, s-a aprobat modelul şi conţinutul Decontului de TVA precompletat. Decontul precompletat conţine informaţii privind sursele de date utilizate pentru precompletare, iar persoanele impozabile pot solicita electronic rapoarte privind datele şi informaţiile din sursele de date utilizate.