You are currently viewing Ordinul nr. 584/2022 privind cazierul comercial

Ordinul nr. 584/2022 privind cazierul comercial

Din 28 Noiembrie 2022 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va ţine o evidenţă informatizată a încălcărilor drepturilor consumatorilor de către operatorii economici.

Înregistrarea în cazierul comercial se operează de către comisarul titular în termen de maximum 2 zile după comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei.

Cei sancţionaţi pentru abaterile din domeniul protecţiei consumatorilor pot solicita doar un extras individual, valabil 6 luni de la data eliberării.

Solicitarea se poate face electronic doar de către reprezentantul legal iar răspunsul va fi dat în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la înregistrare.

ANPC comunică datele din cazierul comercial către organele de urmărire penală sau instanţele de judecată la solicitarea acestora.

Menţiune: datele din cazierul comercial se pot face publice numai după expirarea termenului legal de contestare a procesului verbal de constatare a contravenţiei sau rămânerea definitivă a hotărârii instanţei prin care a fost respinsă plângerea operatorului economic.

Radierea sancţiunii din cazierului comercial se efectuează la împlinirea termenului de 3 ani de la data înregistrării acesteia.

Cazierul comercial cuprinde următoarele date:

a) structura din cadrul Autorităţii care a încheiat documentul de control;

b) datele de identificare ale comisarului ce introduce datele: numele şi prenumele, precum şi numărul legitimaţiei;

c) denumirea operatorului economic/profesionistului, cu indicarea tuturor datelor de identificare, adresa sediului social, adresa punctului de lucru;

d) seria/numărul şi data încheierii procesului-verbal de constatare a contravenţiei;

e) numărul şi data ordinului sau deciziei emise în baza procesului-verbal de constatare a contravenţiei;

f) descrierea abaterii;

g) indicarea actului normativ încălcat/articolului/alineatului/literei;

h) sancţiunea aplicată, cu indicarea actului normativ/articolului/alineatului/literei, a cuantumului şi, dacă este cazul, cu precizarea minimului aplicat în cazul în care actul normativ permite aplicarea minimului;

i) indicarea măsurilor dispuse;

j) indicarea sancţiunilor complementare;

k) instanţa şi numărul de dosar, în cazul în care procesulverbal de constatare a contravenţiei, ordinul sau decizia a fost contestată;

l) data radierii;

m) alte menţiuni.

Istoricul comerciantului va putea impacta astfel:

  • relaţiile contractuale,
  • limita participarea la licitaţii,
  • impacta preţurile,
  • afecta dezvoltarea afacerii,
  • solicitarea de garanţii suplimentare.

Echipa de management este responsabilă de coordonarea activităţii adecvate cât şi de remedierea promptă a situaţiilor apărute.

Consultarea unui expert poate aduce în avans un aport prin gestionarea unor situaţii similare.

Nexia ABS vă acordă suport prompt. Contactaţi-ne !

Lasă un răspuns