Tarifele vamale ca mijloc de negociere în comerţul internaţional

Este intens dezbătut subiectul impunerii de taxe vamale în ultima perioadă şi trebuie analizat atât impactul imediat cât mai ales motivele şi consecinţele acestora.

Impactul acestora ţine de creşterea competitivităţii la import şi export dar şi a inflaţiei, deja aflată în numeroase regiuni sub presiune.

Motivele sunt de ajustare, negociere şi echilibrare. Acolo unde se constată deficit sau excedent comercial trebuie luate măsuri echitabile, fie de reciprocitate fie de compensare a diferenţelor. Ideal ar fi să se discute şi despre producţie, produse benefice şi să nu se recurgă la măsuri disperate.

O aplicare de tarife vamale în masă, cum a procedat SUA recent, fără a purta consultări prealabile poate deschide noi oportunităţi de parteneriate. Ţine de fiecare să abordeze situaţiat cât mai înţelept pentru a reconfigura schimburile la un nivel mai echitabil fiecărei părţi.

Consecinţele mai grave pot conduce la războaie comerciale, rivalitati acerbe sau chiar escalada la conflicte militare.

Se impun analize, diplomaţie şi negocieri intense, astfel ca toţi cei implicaţi să ajungă la înţelegeri convenabile. Este un semnal de intensificare şi optimizare a relaţiilor actuale.

La nivel de companie, se recomandă revizuirea pieţelor de desfacere şi aprovizionare, pregătirea unor planuri alternative cât şi crearea de rezerve.

Lasă un răspuns